La impletirea dintre misiune si meserie

O posibilă filă de jurnal profesoral

Nu de mult am văzut o reclamă la televizor, care rula în tandem cu gândurile mele cu privire la condiţia de profesor.

Victor Hrebenciuc, vestitul actor, vorbea către o sală goală de lume, despre ce înseamnă să fi om astăzi; că oricum te-ai prezenta, oricum ai trăi, tot se găsesc unii care să te arate cu degetul ca fiind “cumva” nepotrivit cu felul lor, cu mersul lucrurilor, chiar dacă ele nu merg bine!

Aşa simt şi eu, de multe ori, din păcate, când stau de vorba cu elevii şi mă doare să văd că mulţi sunt ori indiferenţi la “cum e bine şi de dorit” să vieţuim – lăsându-se duşi de valul provocat de “liderii” dintre ei, ori chiar făţiş împotriva normalităţii şi pro-plăcere.

Cu toate parantezele lecţiilor, pe care încerc şi eu, ca fiecare dintre noi, să le fac plăcute şi pilduitoare, cu toate strategiile aplicate, cu toate că – pe moment – îmi mulţumesc toţi că i-am ascultat şi le-am explicat şi despre viaţă, nu doar despre lecţie, efectele se lasă întârziate!

Dacă predau monologal, că de ce nu dau referate!? Dacă dau referate, ori că sunt grele cerinţele, ori că de ce nu le primesc pe cele printate de pe net, fară nici un aport al elevului!? Dacă le dau lecţia cursivă, de ce nu e schematică!? Dacă fac o schemă, de ce îi pun să o expliciteze şi să treacă prin bibliografie!?…

Dar cine mă pune pe mine să mă dau peste cap? De ce să mă stresez  eu, când pe unii dintre ei îi doare-n cot!?

Pentru că nu pot altfel! Nu pot să mă detaşez de ceea ce predau, nu pot să fac o simplă “citire de pe prompter”, ca ştiriştii, fără să mă pese dacă mă urmăreşte cineva şi dacă se foloseşte cineva de ceea ce transmit! Mie-mi place să fiu profesor, dar mă intristez cand ştiu că o să am o viaţă de “luptat” cu aceste caractere libertinato – manelizate!

Ar mai fi o solutie: să-i las să se manifeste şi să mă compromit, amuzându-mă de stilul lor şi văzând de viaţa mea! Dar pentru acest lucru, nu trebuie sa fiu profesor, ci pot fi şi un muncitor cu spatele la un depozit!

Asta înseamnă că dacă mi-am dorit să fiu dascăl de oameni, trebuie să fac mult mai mult pentru a-i convinge care este “Calea, Adevărul şi Viaţa”! Şi pentru acesta trebuie să fiu un model, ca ei să mă simtă, nu doar să-mi asculte discursul! Să observe că viaţa mea urmează acest drum al Luminii, iar nu regulile “descurcării”!

Din acest feed-back realizez ca scopul meu nu a fost încă atins! Ca nu sunt un profesor bun! Dar vreau să fiu unul şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute spre aceasta!