Cruce Sfanta parasita…

Azi, un cunoscut mi-a spus ca nu-si mai face semnul Cruci, influentat fiind de o adunare cu care cocheteaza.

Si m-am gandit mai mult la puterea Sfintei Cruci:

Pai, daca ar fi doar un semn de tortura, de ce l-a mai ales Dumnezeu?

De ce n-a ales un duel “civilizat” cu sabii sau sulite, cu lovituri cu piatra sau cu un aruncat de pe Templu?

Fiind Dumnezeu, adica atotputernic, avea orice varianta dorita la dispozitie!

Dar a ales Crucea si pentru ca e materia cea mai putin prelucrata, adica naturala, fata de lama unui tais, cat pentru simbolul ei minunat potrivit caruia jertfa lui Hristos  acopera toate cele 4 colturi ale lumii, adica e universala, e deschisa oricui doreste sa creada cu adevarat in Dumnezeu! Plus faptul ca, asa cum ne descrie extraordinar sf. profet Isaia in cap. 53, Mantuitorul a dorit sa preia toate pacatele lumii, pana la cele mai inumane, care in vremea sa erau pedepsite prin crucificare.

Deci cum sa fugim noi de semnul Sfintei Cruci, cand Fiul lui Dumnezeu l-a dorit si prin el ne-am mantuit? Cum sa nu ne inchinam, adica sa urmam si in trup, nu numai in suflet, pe Hristos!? Cum sa dispretuim modalitatea prin care Dumnezeu a ales a ne salva din pacat in mod obiectiv? Cum poate sa fie Sfanta Cruce un nimic, ba chiar o blasfemie, cum o considera unii?! Cum sa nu ne pecetluim si fizic, ca doar suntem si materie, cu semnul Fiului Omului, cu semnul lui Iona, adica cu moartea Domnului Iisus Hristos survenita prin Cruce!?

 Crucea e semnul biruintei, nu al disperarii, nu al sfarsitului, ci al salvarii!