Profeţia Sfântului Osea

martie 27, 2009 at 7:45 pm Lasă un comentariu

            Sfântul prooroc Osea („mântuire”) a activat în mijlocul conaţionalilor săi în prima parte a secolului al VIII-lea înainte de Hristos.

            În cele 14 capitole ale profeţiei sale el avertizează poporul ales că nu face bine că se închină idolilor popoarelor vecine, pentru că numai Dumnezeu este „Izbăvitor.” (Osea 13, 4)Sfantul Osea-wikimedia-org

            El a profeţit robia asiriană în care au fost duşi evreii pentru păcatele lor, dar le transmite şi că Domnul nu îi uită şi-i va izbăvi de moarte. (v. 14)

            Cea mai importantă profeţie a sa este aceea prin care vesteşte mergerea Domnului, ca prunc, în Egipt şi revenirea în Efraim, aşa cum numeşte el Ţara Sfântă. (Osea 11, 1 – Matei 2, 15)

            Din această profeţie nu se citeşte ca paremie (fragment) la nici o sfântă slujbă, dar este citat de mai multe ori.

            „Păcătuind mai înainte cu socotinţa firea noastră, Iubitorule de oameni, logodindu-Te cu dânsa o ai curăţit de întinăciune, împreunând-o cu Tine, după unire nedespărţit mai presus de gând. Şi acestui lucru făcându-se semn proorocul Tău, Sfântul Osea, pe cele ce mai înainte erau desfrânate, le-a făcut înfrânate.”[i]

            „Curăţind vederea sufletului tău de întinare, te-ai învrednicit, Sfinte Osea, a vedea şi a spune mai înainte foarte bine, fără minciună şi luminat, cele viitoare care erau să se împlinească.”[ii]

            „Ca pe un nor dumnezeiesc ce ascunde soarele în sânurile sale, ai dus din cetatea lui David, în Egipt pe ceea ce este singura curată, ca să risipească întunericul nebuniei idoleşti, dreptule logodnic Iosif, preasfinţitule slujitor.”[iii]

            „Fiind învăţat în arătările cele dumnezeieşti, cu învăţătură cuvioasă lui Dumnezeu, arătat ci proorocit chemarea neamurilor, Sfinte proorocule Osea, fiind însemnat de Duhul Sfânt.”[iv]Sfantul Osea-saints-oca-org

            „Hristos a înviat omorând moartea, precum a vestit înţeleapta ta proorocie, Sfinte Osea, mai înainte descoperitorule de cele dumnezeieşti şi a dăruit viaţă sufletelor celor din iad.”[v]

            „Luarea în laturi a celor legiuite, căderea iudeilor şi chemarea neamurilor ai arătat, Sfinte proorocule Osea.”[vi]

            „Spus-ai mai înainte, Sfinte Proorocule Osea, că Israel se va mântui, nu cu război, nici cu arc, nici cu toată întrarmarea, ci în Domnul Dumnezeu Atotţiitorul, însemnându-se prin aceasta întruparea Cuvântului.”[vii]

            “Asemănatu-te-ai în mâinile proorocilor, nemuritorule, înmulţind vedeniile, Mântuitorule, în multe feluri închipuindu-Te celor ce cu credinţă strigă ţie: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.”[viii]

„Tu eşti izvorul lui Israel, care verşi ape de mântuire, propovăduind mai înainte pe Hristos rSfantul Osea-oel-bild-deâul păcii, Sfinte Osea; Căruia cântăm: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.”[ix]

“Pe Dumnezeu, Cuvântul cel veşnic al Tatălui, Cel ce s-a arătat nouă cu minunata naştere din Fecioară, primindu-L dreptul Iosif, s-a bucurat şi minunată cale în Egipt împreună cu El a făcut, ascultând de dumnezeieştile porunci.”[x]

            “Cu propovăduire luminată ai spus mai înainte celor de pe pământ măririle lui Dumnezeu, cunoştinţa celor ce vor să fie, Sfinte proorocule Osea, grăitor de cele dumnezeieşti, cântând: Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.”[xi]

            “Foarte prea minunat este harul cel plin de Duh, care ţi s-a dat de la Dumnezeu, Sfinte Osea, grăitorule de Dumnezeu, prin care ai spus pe faţă întruparea Mîntuitorului din Fecioară şi răstignirea şi patimile şi cinstita şi dumnezeiasca înviere; iar lui Israel celui ce era cu cuget deşert, pierderea de tot.”[xii]

            “Norii în chip proorocesc să ne stropească nouă din cer astăzi roua făcătoare de viaşă pentru înălţarea credinţei.”[xiii]

Zice şi Marele Vasile:

 „Zi rea[xiv] numeşte psalmistul ziua judecăţii… Întru care, zice Proorocul Osea[xv], că acum i-a înconjurat pe ei sfătuirile lor, întru care nimeni altul nu-ţi va fi ţie pârâş, fără numai însăşi faptele, că se vor arăta pe sine preacurvia, furtul… fiecare păcat cu învinuirea sa se va înfăţişa învederat, prin aducerea lor aminte, iar călcâiul înseamnă amăgirea păcatului.”[xvi]

 


[i] Mineiul pe Octombrie, Ziua a XVII-a, Vecernie, Stihiră la Doamne strigat-am…

[ii] Idem, Utrenia, Cântarea I  a Canonului proorocului

[iii] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XXVI-a, Utrenie, Stihiră în Cântarea a V-a a Canonului Logodnicului

[iv] Mineiul pe Octombrie, Utrenie, Stihiră în Cântarea a III-a a Canonului profetului

[v] Idem, Cântarea a V-a a Canonului proorocului

[vi] Idem, Cântarea a VI-a a Canonului proorocului

[vii] Idem, Cântarea a III-a a Canonului proorocului

[viii] Idem, Cântarea a VII-a a Canonului proorocului

[ix] Idem, Cântarea a VII-a a Canonului proorocului

[x] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XXVI-a, Stihiră în Cântarea a VI-a  a Canonului Logodnicului

[xi] Mineiul pe Octombrie, idem, Cântarea a VIII-a a Canonului proorocului

[xii] Idem, Luminânda proorocului

[xiii] Triod, Duminica I a Postului Mare, Utrenie, Stihiră în Cântarea a III-a a Caonului

[xiv] Ps. 48, 5: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.”

[xvi] Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, Cuviosul Eftimie Zigabenul şi Sfântul Nicodim Aghioritul, Transliterare de Ştefan Voronca, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2006?, p. 567

Entry filed under: biblice, liturgice.

Profeţia Sfântului Daniel 6,66 şi 66,6

Lasă un comentariu

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


martie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Rev. „Familia ortodoxa”

Categorii

Ciprian Mihail si Georgiana Diana

Daisypath Anniversary Years PicDaisypath Anniversary Years Ticker

Serafim Stefan

Lilypie - Personal pictureLilypie Second Birthday tickers

Veronica Antonia

<Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Ilinca – Paulina

Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Calendarul Ortodox