Proorocia Sfântului Miheia

Martie 27, 2009 at 8:18 pm Lasă un comentariu

            Activitatea Sfântului Miheia („Cine este ca Dumnezeu?”) s-a desfăşurat în jurul anului 700 î. d. Hs., iar profeţia sa este cuprinsă în 7 capitole.Sfântul Miheia prophet-wikimedia-org

            Profetul mustră poporul ales pentru idolatria sa şi pe preoţii şi profeţii mincinoşi (Mih. 3, 5), iar apoi arată că toate popoarele vor merge în Ierusalim pentru a învăţa căile lui Dumnezeu. (Mih. 4, 2)

            De asemenea vorbeşte despre Împărăţia păcii, când „vor preface săbiile lor în fiare de plug şi lăncile lor în cosoare.” (Mih. 4, 3) şi despre naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Stăpânitorul lumii, din Betleemul Iudeii. (Mih. 5, 1 – Matei 2, 6)

            Din cartea Sfântului Miheia se citeşte la paremii în Ajunul Naşterii Domnului: la Ceasul I Împărătesc şi la Vecernia Naşterii Domnului şi la Vecernia de miercuri, din Săptămâna a IV-a după Paşti, când se serbează înjumătăţirea perioadei până la Cincizecime.

            „Domn va ieşi şi va paşte pe poporul său, din Betleem ieşind, între prooroci, minunate Sfinte Miheea, ai proorocit cu limbă însuflată de Dumnezeu, ale Cărui ieşiri sunt cu adevărat din zilele veacului. Iar acum, văzând proorocia ta împlinită, slăvim cu dumnezeiască înţelegere pe Cel ce a grăit prin tine.”[i]

            „Casa Efratului, cetate sfântă, a proorocilor mărire, împodobeşte-ţi casa întru care Cel dumnezeiesc Se naşte.”[ii]sf-miheea

            „Plin de duhovnicească ştiinţă şi de înţelepciune de la Dumnezeu fiind, Sfinte Miheea, te.ai învăţat de la cele viitoare ca un curat la minte, preafericite.”[iii]

            „Preasfânta Maria, ţarina cea nearată, se duce să nască în cetatea Betleemului pe Spicul de grâu, de viaţă purtător, Care hrăneşte sufletele tuturor celor ce grăiesc: Sfânt eşti, Doamne!”[iv]

            „Proorocind cu bună credinţă, ai zis: Că se va arăta Domnul din cer pe pământ, fericite Sfinte Miheea, scriind arătarea Lui cea către noi.”[v]

            „Din Sion a ieşit legea, precum ai proorocit, de Dumnezeu fericite Sfinte Miheea[vi] şi ai înconjurat marginile, propovăduind cuvântul Domnului.”[vii]

            „De legile lui Dumnezeu lipindu-te, ai mustrat pe toţi cei călcători de lege, păzitorule al legii, preamărite Sfinte Miheea.”[viii]

            „Aşteptarea neamurilor, Împăratul păcii vine să ucidă pe luptătorul. Să ne sârguim a-L întâmpina pe El, Cel ce Se naşte în Betleem, spre mântuirea noastră.”[ix]

            „Cuvântul lui Dumnezeu cel ce este fără început din veac, S-a arătat mântuind pe cei din Adam, precum a proorocit Sfântul Miheea. Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în veci.”[x]

            „Cu bună socotinţă mai înainte ai proorocit că va ieşi Domn şi povăţuitor, Care va paşte pe poporul lui Dumnezeu, Sfinte proorocule Miheea, din Betleeam pornindu-se; ale Cărui ieşiri cu adevărat sunt din zilele veacului şi pri ele ne izbăvim.”[xi]

            „Munte arătat şi preaânălţat ai numit propovăduirea Mântuitorului, ce avea să se arate peste vârfurile munţilor, fericite Sfinte Miheea, arătând cunoştinţa de Dumnezeu preaînaltă; la care popoarele cu credinţă strângându-se, cu osârdie aleargă şi cunosc calea Domnului şi se izbăvesc de mântuirea veşnică.”[xii]

            „Arătatu – Te – ai proorocilor, Hristoase, pe cât le era cu putinţă a Te vedea pe Tine, Ziditorul; şi în vremurile cele de apoi Te-ai arătat tuturor oamenilor, în cetatea Betleemului, om făcându-Te.”[xiii]

            „Văzut ai fost pe cât era îngăduit proorocilor a Te vedea, dar în vremile mai de pe urmă făcându-Te om, Te-ai arătat tuturor oamenilor în Betleem, cetatea Iudeii, steaua arătându-te cititorilor în stele pe Tine, Cel ce eşti netâlcuit.”[xiv]

            Zice şi Sfântul Ambrozie: „Betleem este casa pâinii, Efrata, casa celui ce vede nebunie. Dar sunt acelaşi lucru, căci Hristos S-a născut în casa nebuniei, care nu mai este casa nebuniei. Ci casa pâinii, fiindcă primeşte acea pâine care pogoară din cer. (In. 6, 50). Dar este şi casa nebuniei pentru că acolo Idod, căutând pe Hristos, a dat ordin să fie princii ucişi…În altă tâlcuire Efrata înseamnă plină de roade sau însămânţată; totuşi, în cartea proorocului găsim „între cele puţine” (Mihea 5, 2). Este între cele puţine pentru că puţini sunt cei care intră în casa pâinii pe calea cea îngustă. Şi nu este între cele puţine, adică cele de folos, dacă n-a cunoscut pe Hristos.”[xv]

 



[i] Mineiul pe August, Ziua a XIV-a, Vecernie, Stihiră la Doamne strigat-am…

[ii] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XX-a, Stihiră din Stihoavna Vecerniei

[iii] Mineiul pe August, idem, Utrenie, Cântarea I

[iv] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XXI-a, Utrenie, Stihiră în Cântarea a III-a a Canonului Înainteprăznuirii

[v] Mineiul pe August, idem, Ibidem

[vi] Icoană de pe siteul http://www.comeandseeicons.com

[vii] Idem, Cântarea a IV-a a Canonului Proorocului

[viii] Idem, Cântarea a VI-a

[ix] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XXII-a, Utrenie, Stihiră în Cântarea I a Canonului Înainteprăznuirii

[x] Mineiul pe August, idem, Cântarea a VIII-a a Canonului

[xi] Idem, Luminânda Sfântului Profet

[xii] Idem, Vecernie, Stihiră la Doamne strigat-am…

[xiii] Mineiul pe Decembrie, Ziua a XXIII-a, Vecernie, Stihiră din Stihoavnă

[xiv] Idem, Ziua a XXIV-a, Cântarea a IX-a a Canonului Înainteprăznuirii Naşterii Domnului

[xv] Sfântul Ambrozie, op. cit., p. 283 – 284

Entry filed under: biblice, liturgice. Tags: .

Proorocia Sfântului Amos Mănăstirea Ciocanu – slujitorii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Martie 2009
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Rev. „Familia ortodoxa”

Categorii

Ciprian Mihail si Georgiana Diana

Daisypath Anniversary Years PicDaisypath Anniversary Years Ticker

Serafim Stefan

Lilypie - Personal pictureLilypie Second Birthday tickers

Veronica Antonia

<Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Ilinca – Paulina

Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Calendarul Ortodox


%d blogeri au apreciat asta: