EPISTOLA CATRE ORTODOCSII CE CRED IN REINTRUPARE

Ianuarie 5, 2012 at 11:08 am 5 comentarii

 

           Se “plimba” lejer printre noi o invatatura veche, dar cu haina noua, adica o erezie de la inceputul Bisericii, reaprinsa de oameni care cauta sa-L inteleaga pe Dumnezeu doar cu mintea si in mod cat mai complet!

            In Postul Craciunului am avut ocazia sa observ cum unele persoane cred in Dumnezeu, potrivit invataturii ortodoxe, dar o completeaza cu idei din evangheliile apocrife si din seducatoarea religie sincretica, inclusive neodaca, cea mai grava fiind aceea a reincarnarii sau reintruparii, sustinuta cu multa convingere.

            Respectivii credinciosi au fost deviati pe o pista gresita de scrierile unora, intre care se remarca doamna Gerogeta Florea, care a scris pana acum vreo 23 de carti dictate de “Ingerul de Credinta, Lumina si Coroana”.

            Acest “inger” i-a spus ca biserica a ascuns o parte din adevar, adica jumatate din Noul Testament (respective scrierile pe care noi le numim “apocrife” sau presarate cu erezii) si ca oamenii trebuie sa se “reintrupeze” pentru a scapa de pacate, pentru a se curati de toate.

            Mai face o serie de legaturi cu diverse centre de putere cosmica, cum ar fi si cel de sub Bucegi si multe alte conexiuni, in scopul de a ne determina sa credem ca suntem o natie speciala si ca de noi depinde mantuirea lumii, ca trebuie sa ne pocaim pacatele si sa ridicam nustiucate Cruci prin toata tara.

            Revistele editate de aceasta doamna sunt pline de idei astrologice si de horoascoape, dar m-a surprins sa gasesc si glume “nesarate” sau mai bines pus neortodoxe (ex: O sotie e intrebata daca sotul a gasit vreodata in dulap vreun dusman?! La care ea raspunde ca: Nu, erau doar prieteni!) Pai, asta nu e gluma ortodoxa, ci sexuala sau desfranata!

            Dar sa revenim la ideea de baza si sa explicam anumite aspecte:

  1. Scrierile interzise la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 sunt diverse Vieti ale Domnului Iisus Hristos si epistole care nu apartin apostolilor si au fost scrise de primii eretici, dupa viziunea lor, si puse pe seama, pe numele unora dintre Sfintii Apostoli ca sa aiba trecere la oameni; ca daca le-ar fi lasat pe numele lor nu le lua in considerare nimeni, ca nu-i stia nimeni sau ii stia deja drept eretici. Asa au reusit sa faca anumiti adepti , dupa cum constatam ca mai fac si astazi.
  2. Cel mai mare pericol al acestei invataturi este acela ca face inutila nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Pai ce mai face Hristos, daca ne curatim automat, ca la masina de spalat, prin reincarnari sau reintrupari, cum le place sa spuna unora!? Si daca e asa, de ce nu se intrupeaza si Hristos pentru fiecare generatie in parte?! De ce jerta Lui e valabila pentru toti, dar viata noastra e imposibil de indreptat in anii ei?! Talharul de pe cruce, care a fost talhar pana la arest, cum a fost primit de Hristos in rai, fara reintrupare?!
  3. Apoi, daca Domnul Hristos ar fi propovaduit asemenea idei, oare noi am fi putut se le ascundem atata vreme? Si toti sfintii de pana acum ar fi de fapt rezultatul a catorva generatii de reintrupati si, deci, Sfantul Nicolae  ar fi Sfantul Nicolae pentru ca s-a reintrupat de mai multe ori, nu pentru ca a fost un om bun intr-o singura viata, ci ca s-a curatit prin succesive reveniri in trup. (Sa nu uitam ce le spune Gamaliel fariseilor despre ucenicii Domnului: “34. Si ridicandu-se in sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, invatator de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit sa-i scoata pe oameni afara putin,
    35. Si a zis catre ei: Barbati israeliti, luati aminte la voi, ce aveti sa faceti cu acesti oameni… 38. Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca aceasta hotarare sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;
    39. Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti, ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu.”  Faptele Apostolilor cap. 5, vers. 34 – 40)
  4. Si atunci, de ce S-a mai botezat Domnul, dandu-ne dovada supremei smerenii, de ce ne-a spus ca trebuie sa ne nastem din apa si din Duh ca sa intram in Imparatia cerurilor? (evang. dupa Sf. Ioan, cap. 3, vers. 5) De ce nu ne-a spus ca trebuie sa ne reintrupam si cu asta basta?! Pai daca ne botezam in viata aceasta, ce nevoie mai e de un nou botez in alta viata, peste nustiucate cicluri de ani?! Si asta pentru ca o zice “un inger”, nu Domnul!
  5. Alta idee urata de tot este ca Dumnezeu Tatal ar avea 33 de fii, respective prime creature adoptate de Dumnezeu, dintre care Lucifer primul si Hristos si Duhul Sfant printre ei, ca de aceea a stat Domnul 33 de ani pe pamant, adica atatia ani, cati fii are Dumnezeu, unii care nu-L mai asculta si altii ascultatori! Pai ce Dumnezeu ar fi acesta, ce Perfectiune am vedea la El?! Sfanta Treime e distrusa prin aceasta invatatura, fara sa tina acesti oameni seama de cuvintele Domnului Hristos: “Eu si Tatal Una suntem.” Evang. dupa Sf. Ap. Ioan, cap. 10, vers. 30 Adica e Dumnezeu, nu o creatura mult stimata de Dumnezeu!
  6. In legatura cu horoscoapele trebuie sa precizam pe scurt ca exista o legatura intre noi, oamenii si toate elementele create de Dumnezeu pentru ca trupul nostrum este alcatuit din aceeasi materie ca si ele. Dar de aici si pana la a crede ca miscarea lor pe sfarsitele intinderi (caci numai Dumnezeu e infinit) ar determina viata noastra e o chestiune de mult mamaligi mancate! Ele pot cel mult influenta starea noastra de spirit, dar libertatea ne apartine, ca doar nu e marte vinovata ca eu omor sau e de laudat ca ma insor!
  7. ”Si nu in ultimul rand ar mai fi avertismentul Sfantului Apostol Pavel, care da in cap luminare tuturor celor cuprinsi de asemenea amagiri: ““Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Biblia, Noul Testament, Epistola catre Galateni, cap. 1, vers. 8)
  8. Trebuie sa stie acesti credinciosi ca se afla intr-o mare inselare, dorita de cel viclean. El asta urmareste: sa amentece raul cu binele si sa ne dea impresia ca suntem pe calea cea buna, cand noi suntem de mult pe aratura! Nu va lasati sedusi de idei interesante, ca Dumnezeu ne-a descoperit doar ce avem nevoie pentru mantuire, nu tot ce stie El si oricine schimba “o iota sau o cirta”, adica cel mai mic semn de punctuatie, este socotit vrajmas al Domnului, pentru ca deviaza intelesul cuvintelor Cuvantului Vietii.
  9. Pai nu ne spuneau ei mai multe, Sfintii din intreaga lume de pana, trebuia sa asteptam pe o doamna oarecare sa ne lumineze?! Sa stie acesti oameni ca asa au fost inselati si toti ereticii de peste vremuri si ca nu sunt crestini ortodoxi, ci rataciti crestini ortodoxi, care se impartasesc cu nevrednicie si cu mare osanda cu Trupul si Sangele Domnului, pentru ca ascund aceste idei la marea Taina a Spovedaniei! (Eu am dat de ele mai mult pentru ca s-au dat de gol niste credinciosi si am tot staruit sa aflu amanunte!)

 

Atasez in continuare si o seama de extrase de la Sinodul I Ecumenic si despre erezii similare!

Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea (325)

 Despre dumnezeirea lui Hristos / Împotriva arienilor  / Crezul mărturisit de către cei 318 Părinţi:

“Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic,Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute.Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, adică din [fiinţa] Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu,lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeuadevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-ofiinţă cu Tatăl, prinCare toate s-au f ăcut, atât cele din cer cât şi cele de pe pământ;Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorâtşi S-a întrupat şi S-a f ăcut om, a pătimit şi a înviat atreia zi, S-a înălţat la ceruri şi va veni săjudece viii şi mor ţii; şi în Duhul Sfânt.Iar pe aceia care spun căa fost o vreme când [Fiul lui Dumnezeu] nu era şi că înainte de a Se fi născut nu era,şi că S-a f ăcut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau substanţă, sau pe aceia care spun că Fiul lui Dumnezeu este schimbător sau stricăcios, pe [toţi] aceştia Biserica apostolească şi sobornicească îi dă anatemei. “

 

Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol(381)

 Despre Duhul Sfânt / Împotriva pnevmatomahilor (necinstitorii Duhului Sfant ca Dumnezeu) / Crezul mărturisit de către cei 150 de Părinţi

Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi Într-UnulDomn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii,lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu f ăcut, Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria şi S-a făcut om; şi S-ar răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat,şi a pătimitşi S-a îngropat,şi a înviat a treia zi, după Scripturi,şi S-a înălţat la ceruri,şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vină, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Şi întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisim un [singur] botez spre iertarea păcatelor. Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin.

Hotararile Sfintelor Sinoade Ecumenice, Ed. Sfantul Nectarie, Bucuresti, 2003

http://www.scribd.com/doc/32637/Hotararile-Sfintelor-Sinoade-ecumenice

 

Canonul 19: “În privinţa ereticilor pavlichieni care au alergat (s-au întors) maipe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduiala ca ei să fie neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-aunumărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţi din nou să se hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însăcercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în privinţa celor număraţi (socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi rânduială (procedură). Am pomenit însă şi pe diaconiţelenumărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat între laici” http://www.scribd.com/doc/30063953/Canoanele-Sinodului-I-Ecumenic

 

”Teodoret al Cyrului în a sa Istorie bisericească arată că Alexandru al Alexandriei, atunci când s-au adunat episcopii voind să înlăture expresiile nelegiuite, născocite de arieni (Fiul este o creatură, o făptură; că a fost un timp când nu a existat şi că e schimbător din fire), au arătat şi expresiile din Sfânta Scriptură în care se spune că Fiul, Unul-Născut, este din fire din Dumnezeu, „Cuvânt, Putere, înţelepciune, unică a Tatălui, Dumnezeu adevărat” (Ioan 17, 3; I Corinteni 1, 24), cum a zis Ioan Evanghelistul şi cum a scris Pavel Apostolul: „Strălucire a slavei şi chip al ipostazei Tatălui” (Evrei 1,3). Partizanii arianismului, citau şi ei din Păstorul lui Herma: „înainte de orice să crezi că Dum­nezeu este Unul, Care a creat şi a rânduit toate şi Care a făcut ca toate să existe din ceea ce nu este (din nimic)”. Părinţii au răspuns şi au explicat mai clar ce însem­nează expresia din Dumnezeu. Ei au scris că Fiul este din fiinţa (substanţa) lui Dumnezeu. Şi pentru că făpturile nu sunt prin ele însele fără cauză, ci au un început (cauză) al existenţei lor, se spune că vin de la Dumnezeu, însă numai Fiul, în mod deosebit, este din fiinţa (substanţa) Tatălui. Acest lucru este propriu Cuvântului, Unuia-Născut şi Fiu adevărat al Tatălui. Din acest motiv s-a scris din fiinţa Tatălui.” (Preasfintitul Lucian Mic, Hotararile dogmatice ale sinodului I Ecumenic, in Foaia Diecezană, serie nouă, an XVI, nr. 3 (181), martie, 2010, Caransebeş, pp. 1-3 / http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/lucian-mic-hotararile-dogmatice-ale-sinodului-i-ecumenic.html)

 

„Un singur lucru ne desparte de Romani”, i-ar fi marturisit paulicienii lui Petru din Sicilia: „Noi spunem ca exista un Dumnezeu care este tatal ceresc si care nu are putere în lumea asta, ci în cea de apoi, si înca un alt Dumnezeu, creatorul lumii, care are putere asupra lumii de-acum; în timp ce Romanii – continua ei – recunosc existenta unuia si aceluiasi Dumnezeu, care este totodata tatal ceresc si creatorul întregului univers.” Paulicienii, mai spune Petru, „se numesc pe ei însisi crestini, iar pe noi ne numesc Romani”. (Petru din Sicilia, Istoria folositoare, contrazicerea si rasturnarea gaunoasei si desartei erezii a maniheenilor numiti si paulicieni, compusa în 870-871). http://www.scritube.com/istorie/O-ramur-popular-a-marcionismul21511283.php

Entry filed under: biblice, diverse, liturgice, sociale, traditia. Tags: .

Citirea molitvelor Sf. Vasile cel Mare Sfantul Ciprian al Cartaginei (+258): Despre botezul copiilor foarte mici

5 comentarii Add your own

  • 1. Elena  |  Iulie 29, 2012 la 4:29 pm

    Buna ziua ! Am ramas placut surprinsa sa constat ca nu esti de acord cu ceea ce scrie Georgeta Florea in cartile si revistele ei. Aceasta „credincioasa” bate campii cu ingerul ei de lumina si asta nu ar fi atat de grav,este alegerea ei,dar grav este faptul ca ii manipuleaza cum vrea ea pe multi creduli ,ii abate de la calea cea buna si le spune ca au o aura deosebit de mare,ca au al 3-lea ochi si daca isi dau silinta pot deveni prooroci ( la fel ca si ea,care a prezis la inceputul anului 2011 ca in f. scurt timp,va fi un cutremur devastator in Romania !!! Cutremur care,multumim Bunului Dumnezeu,inca nu s-a produs ). Cu aceste minciuni si inca multe altele de genul asta,l-a prins in plasa ei si pe sotul meu,care crede orbeste in ce spune ea. El a ajuns sa creada ca este trimisul lui Dumnezeu pe pamant ca sa faca dreptate,dar nu stie sa faca dreptate in propria familie si traieste in mari pacate. Asa inteleg ei ca trebuie impartita dreptatea,prin minciuni,prin ura si prin nedreptate,prin a-i face pe altii sa sufere,prin a calca pe suflete doar ca sa fie ei fericiti. Vrea aceasta G.F. sa construiasca 17 troite in toata tara ( a construit deja 2 ),vezi Doamne,ca sa apere Romania de toate energiile negative. Face apel la „credinciosi ” sa ajute financiar la construirea acestor troite,ca ea,”o biata vaduva saraca lipita pamantului”,asa cum se defineste,nu are posibilitatea sa le faca singura ( atunci de ce vrea sa le faca ?). In schimb,aceasta saraca lipita pamantului,are o vila in Bucuresti si una in com. Drajna,jud. Buzau. Ma intreb :de unde a avut bani sa-si faca 2 vile ? Sotul meu spune ca din sponsorizari. Doamne,oare ce fraieri or fi sponsorizat-o pe aceasta profitoare ? Si cei care cred in ea,ca si ea de altfel ,se mai dau mari credinciosi !!! Vai lor,ca nu vor sa inteleaga ce ii asteapta la marea judecata ! Vai lor ca nu vor sa vada in ce inselare sunt ! Si ma intristeaza faptul ca ii manipuleaza mental ( pentru ca asta face ) pe multi oameni,care nu vor sa inteleaga ca aceasta G.F. este o unealta a diavolului si nu o sfanta. Multumiri pentru faptul ca ai citit aceste randuri !
    Doamne ajuta !
    Elena

    Răspunde
    • 2. pr. ciprian  |  Iulie 30, 2012 la 10:14 am

      Da, sminteala e destul de raspandita, insa e bine sa ne rugam Domnului, Intelepciunea Insasi, sa-i lumineze si pe dlor inainte de sfarsitul vietii, spre a nu ramane vesnic in ratacire!

      Răspunde
    • 3. Dana Laura Sima  |  Februarie 22, 2014 la 9:37 pm

      Dumneaei zice ca i-a spus ingerul ei ca nu are voie sa ia 1 leu din banii primiti.La cat de saraca pretinde ca e….cam greu sa ridici doua vile.O sa spuna ca din vanzarea cartilor!
      Am vazut ca una din carti trateaza ghicitul in cafea.Religia noastra spune sa ne ferim de astfel de lucruri.Asa ca….nu mai ma incarc cu erezii din astea.

      Răspunde
  • 4. vasiule  |  Mai 19, 2014 la 4:48 pm

    STIMATE ORTODOX
    AI CITIT TOATE CELE 27 DE CARTI ALE DOAMNEI Georgeta Florea ?
    Cred ca NU ! Asa ca eu ma rog bunului DUMNEZEU sa te ierte pentru atitudinea NEORTODOXA PE CARE O AI FATA DE UN SEMEN AL TAU doamna Georgeta Florea a facut ceva pentru credinta ortodoxa,palpabil
    Adica…..BARNA din ochiul tau nu te deranjeaza ??!

    Răspunde
    • 5. pr. ciprian  |  Mai 22, 2014 la 6:37 am

      Hristos a inviat!
      Draga frate,
      Sa sti ca si neoptotestrantii tot ortodocsi se considera, desi sunt in erezie! Dar ceea ce a raspandit aceasta doamna, inselata fiind de cel viclean, e mult mai periculos, deoarece se considera mai ortodoxa secat Ortodoxia insasi, dar pe un principiu asemanator cu sectarii: ca si ei au primit mesaje de la diverse aparitii ceresti, care le-au spus ca ortodocsii nu mai cred bine si de aceea li se descopera lor ”adevarul”! Inselari pe banda rulanda, total neanuntate de Mantuitorul!
      Dar crezi ce si cum vrei! Bine este sa sti ca nu esti pe cale cea potrivita!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Ianuarie 2012
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Rev. „Familia ortodoxa”

Categorii

Ciprian Mihail si Georgiana Diana

Daisypath Anniversary Years PicDaisypath Anniversary Years Ticker

Serafim Stefan

Lilypie - Personal pictureLilypie Second Birthday tickers

Veronica Antonia

<Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Ilinca – Paulina

Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Calendarul Ortodox


%d blogeri au apreciat asta: