Ganduri despre tara noastra romaneasca

Ianuarie 25, 2012 at 3:21 am Lasă un comentariu

Este foarte usor sa-i bombanim pe conducatori, dar Dumnezeu este adevaratul Judecator, numai El are dreptul acesta.

Este bine si ca tragem un semnal de alarma, unii din strada, altii din birou, dar crestineste ar fi fost sa ne arata doar nemultumirile, nu sa si aratam cu degetul, nu sa si punem stampile, oricat de adevarat ar fi demersul nostru.

Dar pe cine intereseaza sa se comporte crestineste pana in amanuntele acestea?! Pe prea putini, intre care poate nici eu nu ma numar mereu. Pentru ca traim de parca Dumnezeu nu ne-ar vedea.

Cati dintre noi ne-am rugat pentru conducatorii de acum (ca sa nu-i mai amintesc si pe cei de dinainte!) ca sa fie intelepti si credinciosi?! Ne-am dorit sa fie bine, dar nu am facut mai nimic pentru asta. Si vrem ca ei sa fie asi, sa faca fapte bune in locul nostru.

Noi sa traim amestecati intre maldare de pacate si patimi si tara sa mearga brici!

Pacatele conducatorilor sunt direct dependente de pacatele celor condusi, atat in plan duhovnicesc, cat si in cel civil. Si invers! Ne-am invatat cu de toate si ne e greu acum, cand incepem sa nu le mai avem. Deci suntem foarte lipiti de materialitati!

Au procedat alesii nostri bine pana acum?! Nu stiu! Unii spun ca nu, altii ca nu mereu, dar numai Dumnezeu stie efectiv toate aspectele!

Cert este ca opozitia doreste puterea! Bine, dar au mai fost si ei la conducere si tara nu a dus-o mai stralucit, ci tot in decadere. Atunci de ce vor puterea?! Poate pentru ca ar mai fi de muls?!

Credeti ca oricine ar veni la conducere ar aduce bani de acasa ca sa salveze tara? Si-ar chema copii din strainatate si s-ar lipsi de case si masini, de conturi in banci, numai sa aiba romanii salarii si pensii decente? In nici un caz!

Singura solutie e sa revenim cu totii la credinta adevarata, nu habotnica, ci curata, clara, ortodoxa si sa inchidem granitele tarii, adica sa ne izolam de influentele aproape exclusiv negative din afara!

Pentru ca pe langa drumirile bune si anumite locuri mai bine amenajate, occidentul nu ne va infia, ci ne va folosi in continuare, ne va exploata ca sa aiba piata de vanzare pentru propriile produse. Nu va dori sa ne refacem noi fabricile si uzinele, ca sa nu mai depindem de ei, ci ne va strange latul si mai mult pana picam.

Singurul care ne vrea binele si noua si celorlalte popoare este Dumnezeu. Dar nu dumnezeul imaginat de fiecare, cum ii convine si cum crede de cuviinta! Ci singurul adevaratul Dumnezeu, pe care-L marturiseste credinta crestina ortodoxa.

Altfel, putem sa facem multi saci de fapte bune potrivit dorintelor noastre, ca sunt aproape zadarnici, fara consideratia Celui de sus.

Vor veni alti conducatori, mai devreme sau mai tarziu, dar daca vor avea o credinta oarecare, la fel de imprastiata si de autosuficineta ca si a celor de pana acum, nimic nu se va putea schimba in bine. In mai rau, da, sigur!

Sa pomenim fiecare si toti laolalta situatia din tara romaneasca a acestor zile pentru a se limpezi spre slava lui Dumnezeu si mantuirea tuturor romanilor!

P. S. : Acatistul Sfintilor Brancoveni. http://www.google.ro/#sclient=psy-ab&hl=ro&source=hp&q=acatistul+sf+branconevni&pbx=1&oq=acatistul+sf+branconevni&aq=f&aqi=&aql=&gs_sm=e&gs_upl=2037l12046l0l13435l26l15l1l10l10l0l535l2680l0.12.2.5-1l25l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&fp=c5c0e644b1f41553&biw=1034&bih=583

Foto: antena3.ro

Entry filed under: diverse, rugaciuni, sociale. Tags: .

Sfantul Ciprian al Cartaginei (+258): Despre botezul copiilor foarte mici Cateva citiri noi pt mine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Ianuarie 2012
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Rev. „Familia ortodoxa”

Categorii

Ciprian Mihail si Georgiana Diana

Daisypath Anniversary Years PicDaisypath Anniversary Years Ticker

Serafim Stefan

Lilypie - Personal pictureLilypie Second Birthday tickers

Veronica Antonia

<Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Ilinca – Paulina

Lilypie - Personal pictureLilypie First Birthday tickers

Calendarul Ortodox


%d blogeri au apreciat asta: